Diverse

Geometria roților, un aspect de verificat atunci când îți schimbi anvelopele

Suntem în perioada aceea a anului în care la toate vulcanizările se fac cozi imense, iar asta deoarece toți posesorii de autoturisme schimbă acum anvelopele de vară cu cele de iarnă, pentru a putea circula în condiții de siguranță deplină.

Dacă te numeri printre cei care își propun schimbarea anvelopelor în perioada imediat următoare, suntem de părere că trebuie să ai în vedere și serviciul de geometrie roți!

Ce este geometria roților și de ce este ea importantă?

Înainte de toate, este important să știi faptul că geometria roților implică reglarea unghiurilor de cădere, convergență și fugă. Cu alte cuvinte, acest serviciu presupune alinierea corectă a roților față de axele vehiculului.

Atât timp cât vei lua în considerare serviciul de geometrie roți, beneficiile de care te vei bucura vor fi nenumărate. În primul rând, vei preveni uzura neuniformă a anvelopelor, așa că durata lor de viață va fi mult prelungită.

Aderența va fi mai bună, mașina va putea fi manevrată mai ușor, iar consumul de combustibil va scădea.

De ce să verifici geometria roților?

În cazul în care beneficiile unei bune alinieri a roților nu te-au convins că merită să ai acest serviciu în vedere, atunci am pregătit câteva argumente pentru care ar trebui să verifici geometria roților atunci când schimbi anvelopele.

Iată câteva dintre cele mai bune motive pentru care trebuie să aplici recomandarea noastră:

• Noile tale anvelope vor avea o durată de viață mai lungă. Cel mai probabil ai investit o sumă mare de bani pentru achiziționarea noilor tale anvelope, așa că vrei să le folosești cât mai mult timp. Iată de ce este important ca roțile mașinii tale să fie bine aliniate;

• Loviturile ar putea avea efecte nedorite asupra roților. În timpul sezonului rece, șansele de a da cu roțile în gropi și borduri sunt mult mai mari decât în mod obișnuit, iar aceste lovituri vor afecta geometria roților. Prin urmare, este important să verifici geometria roților atunci când schimbi anvelopele, întocmai pentru a te asigura că pleci la drum cu un vehicul aflat în stare optimă;

• Siguranța pe drumuri alunecoase. În final, să nu uităm că starea drumurilor în timpul sezonului rece nu este chiar grozavă, ci adesea sunt foarte alunecoase, situație în care este important ca roțile să fie aliniate corect, astfel încât să poți controla mașina în siguranță chiar și în cele mai dificile momente.

Lista cu argumente poate continua la nesfârșit, dar cel mai probabil te-am convins deja că merită să ai în vedere acest detaliu de o importanță deosebită. Verifică geometria roților atunci când îți schimbi anvelopele și vei avea doar de câștigat!